Ai mintea plină de mine? Trăiești când te gândești sau încă te sperie? Îți mai rabdă sufletul să fie atât de gol? Ți-ai închis demonii pentru îngeri fățarnici și chinui marea să fie prea calmă. Unde îți e noaptea? Unde îți e cerul înstelat? Ai vândut luna pentru soare și te-ai pierdut odată cu ea. Dar dragule, soarele arde. Tot.

Până nu mai rămâne nimic.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s