Inspir stele și expir fum. Străzi luminate, dar pustii. Pustii ca o persoană care nu-și amintește o mare parte din viață. Amintiri blocate într-un haos ordonat. Aerul nopții care-mi învăluie corpul istovit de viciile generațiilor. Păcate transmise și iubite. Cine am fost? Cine am fost înainte de tot, de nenumăratele ori când inima mi-a atins pământul, de cicatricile de sub tatuaje și oamenii care au plecat? Înainte să-mi lipesc fața de geamul rece al vieții. Înainte… Cine eram? Cum eram? Ce îmi plăcea?  Răspunsul se ascunde undeva, fiindu-i frică de persoana din prezent. Frică de judecată și dispreț. Dar știi care-i ironia? Îmi amintesc segmente din momentele critice. Detalii care au contat, dar care s-au lăsat dominate.

Poate trebuia să faci cunoștiință cu persoana de atunci.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s