Mă simt ca o damnată pe fundul oceanului, care așteaptă eternitatea. O eternitate de durere pentru o clipă de fericire. Mă consum, mă complic în gândurile mele, dar mă hrănesc cu ele. Deși doare, îmi place starea. Ce paradox. Nu pot să mă opresc. Nu pot să renunț la gândurile cu tine. Sunt dependentă. Nu pot să spun că nu-mi pasă. Vreau să cred asta. Încerc fără oprire. Dar fără rezultat. Rup bucăți din mine spunându-ți că sunt bine, când de fapt nu e așa. Mă rănesc singură, dorind să te uit.

Mă sufoc îndepărtându-mă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s